Zi toridă, astăzi, în mare parte din țară. Temperaturile urcă spre pragul caniculei în sudul și în vestul țării. Dar avem și furtuni în desfășurare.
România a intrat sub influența unui anticiclon care ne ține la temperaturi foarte ridicate. În sudul Olteniei și al Munteniei, maximele au urcat, la ora 15, până spre 34-35 de grade! În jumătatea de nord, însă, este mult mai răcoare, iar temperaturile se încadrează între 26 și 29 de grade.
Iată câteva temperaturi înregistrate în jurul ore 15:
34° Alexandria, 33° București, 33° Caracal, 33° Roșiori De Vede, 33° Slatina, 33° Turnu Măgurele, 32° Călărași, 32° Cernavodă, 32° Craiova, 32° Slobozia, 32° Timișoara, 31° Arad, 31° Brăila, 31° Buzău, 31° Drobeta-Turnu Severin, 31° Galați, 31° Orșova, 31° Ploiești, 31° Târgu Jiu, 31° Tulcea, 30° Focșani, 30° Oradea, 30° Pitești, 30° Râmnicu Vâlcea, 29° Bârlad, 29° Iași, 29° Satu Mare, 29° Vaslui, 28° Alba-Iulia, 28° Bacău, 28° Botoșani, 28° Caransebeș, 28° Cluj-Napoca, 28° Constanța, 28° Suceava, 27° Baia-Mare, 27° Bistrița, 27° Brașov, 27° Covasna, 27° Deva, 27° Piatra Neamț, 27° Sibiu, 27° Sulina, 25° Joseni, 23° Miercurea Ciuc;
Furtunile de după-amiază sunt în plină desfășurare în zonele de munte, mai ales în Curbura Carpaților, dar aceastea au coborât, deja, și spre zonele mai joase. De asemenea, avem ploi torențiale în Dobrogea.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, după-amiază, coduri NOWCASTING de instabilitate:
În zona: Județul Constanta: Cobadin, Negru Vodă, Topraisar, Limanu, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Ciocârlia, Amzacea, Pecineaga, Deleni, Adamclisi, Dobromir, Mereni, Comana, Bărăganu, Cerchezu, Dumbrăveni;
Se vor semnala: Averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
In zona: Zona de munte a județului Prahova , respectiv zona de munte a localităților: Sinaia, Comarnic, Bușteni, Măneciu, Valea Doftanei, Cerașu, Azuga, Șotrile, Bertea, Secăria;
Județul Prahova: Vălenii de Munte, Măneciu, Slănic, Vărbilău, Izvoarele, Gura Vitioarei, Drajna, Cerașu, Starchiojd, Posești, Teișani, Aluniș, Bertea, Predeal-Sărari, Ștefești, Bătrâni, Cărbunești, Surani, Ariceștii Zeletin;
Zona de munte a județului Buzău , respectiv zona de munte a localităților: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru, Chiliile;
Județul Buzău: Nehoiu, Berca, Pătârlagele, Pârscov, Zărnești, Grebănu, Lopătari, Cislău, Topliceni, Gura Teghii, Calvini, Cernătești, Chiojdu, Beceni, Vintilă Vodă, Scorțoasa, Viperești, Buda, Pănătău, Mânzălești, Bisoca, Cătina, Cozieni, Brăești, Unguriu, Măgura, Sărulești, Colți, Bozioru, Odăile, Cănești, Murgești, Valea Salciei, Mărgăritești, Chiliile, Pardoși;
Se vor semnala: Averse torențiale care vor acumula 20…30 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.
O seară la extreme
În următoarele ore, căldura va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, ceea ce va face ca atmosfera să devină irespirabilă, mai ales în vestul, sudul și sud-estul României.
Instabilitatea se va accentua în jumătatea de est a țării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină în Carpații Orientali și, izolat în Moldova, Muntenia și Dobrogea. Maximele vor fi cuprinse între 26 și 36 de grade.
Citește și: Iunie, cea mai ploioasă și mai dramatică lună a anului
Mâine, o zi grea
Miercuri, 19 iunie, va fi și mai cald! Temperaturile vor trece de 30 de grade în toată România. În Banat, Oltenia și Muntenia se vor putea atinge chiar 38 de grade.
Aversele vor fi tot mai puține și se vor produce mai ales în zonele de deal și de munte.
Cod PORTOCALIU de caniculă de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, un COD PORTOCALIU de caniculă pentru mai multe județe, pentru ziua de mâine:
“Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Notă: În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va menține accentuat”.
Iată, mai jos, prognoza pe 5 zile pentru România. Harta se modifică automat la orele 02.00, 08.00, 14.00, 20.00 și poate fi găsită și pe prima pagina a sitului Meteomania)